Dani Oțil și logodnica lui, Gabriela Prisăcariu, nu au ajuns acolo unde își propuseseră, pe o plajă din Italia. Coronavirusul le-a dat planurile peste cap, dar soluția de avarie, să-i spunem așa, a fost litoralul românesc. Și unde dacă nu în celebra stațiune Mamaia au descălecat cei doi, alături și de niște buni prieteni. Iar acolo, Dani și-a arătat mușchii, spre amuzamentul celei care îi va deveni cât de curând soție. CANCAN.RO a surprins momentul și vă prezintă, în exclusivitate, imaginile cu celebrul prezentator de la ”Neatza cu Răzvan și Dani”.
CITEȘTE ȘI: SCHIMB DE REPLICI DUR ÎNTRE DANI OȚIL ȘI IUBITA SA FOTOMODEL. LOGODNICA PREZENTATORULUI TV: „CE, MĂ?”
Și-a pus pălăria pe cap, a scos-o… Și-a trecut mâna prin păr și a scrutat orizontul. Înspre mare s-a uitat Dani, dar a dat înapoi, nu s-a avântat către valuri. A rămas lângă frumușica lui iubită, cu un pahar de bere în mână, la palavre. Moment în care unul dintre ospătarii de la terasa plajei și-a făcut apariția. Iubita șampanie bea, nu bere, iar paharul s-a umplut, cu un gest elegant al omului care cu asta se ocupă.
Dani s-a ridicat de pe șezlong. Din nou. A privit în stânga, în dreapta, apoi și-a dat seama că nu e de glumă cu soarele, așa că imediat i-a cerut unei amice crema de protecție. Și a început să se ungă pe tot corpul, spre amuzamentul logodnicei sale. A finalizat operațiunea, cu brio, apoi a continuat discuția, fără să mai fie deloc stresat.
Gabriela Prisăcariu, iubita lui Dani Oțil, este unul dintre cele mai apreciate modele. Are 26 de ani și s-a remarcat show-ul „Supermodels by Cătălin Botezatu”. Tânăra avea să dezvăluie ce părere are despre bărbați și ce a pățit cu ei. „Bărbații caută în general femei proaste. Până acum nu mi-am găsit jumătatea și nici nu caut. Am fost cu bărbați care mi-au dat papucii pentru că s-au gândit că sunt și frumoasă, și mai am și ceva în cap, așa că înainte să îi părăsesc eu, au preferat să facă ei pasul ăsta”, spunea Gabriela. Asta înainte să dea peste Dani Oțil, care, după aproape doi ani de relație, a cerut-o de nevastă.
Iar momentul când Dani a ”îngenuncheat” a fost povestit de același manechin. ”Pot să spun că cererea în căsătorie a fost un moment foarte frumos şi nu aş vrea să dau prea multe detalii. Ţinem pentru noi. Am filmat totul, am primit un inel de vis, totul a fost foarte romantic şi fix aşa cum mi-am dorit. Cât despre nuntă, aş prefera să ne limităm doar la aceste informaţii”, a spus Gabriela Prisăcariu.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.